VREÁ, vreau,
vb. II.
Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv).
1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊
Expr. Vrea (sau va) să zică =
a) înseamnă, are semnificația de...;
b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice.
2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva.
3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊
Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊
Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazma, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bunăvoie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦
Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun.
4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord.
5. (Mai ales în forma negativă) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (
Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de a... Când vru să moară își chemă feciorii.
II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de
pers. 3
sg. va se substituie tuturor persoanelor
sg. și
pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul
prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ◊
Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [
Prez. ind. și: (
II) voi (
pop. oi), vei (
pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (
pop. o, a), vom (
pop. om), veți (
pop. ăți, eți, oți), vor (
pop. or). –
Var.:
vroí vb. IV] –
Lat. *volere.